URL: https://ourjapan.wordpress.com/
Perioada Activa: 2012 – 2013
Subiecte: Cultura. Societate. Trairi.
Autori: Alexandra si Roman (R.P.)
Stil: Usor Academic. Onest. Placut.
Am sa adun in aceasta postare o colectie din postarile mele preferate din blogul lor, plus observatiile mele legate atat de blogul lor intesat de cultura si informatii, cat si de stilul lor de scris (in cateva fragmente denumite nota Eli).
„Un blog cu fărîme de cultură, limbă şi societate japoneză, scris la patru mîini (şi două minţi) de Alexandra (A. M.) şi Roman (R.P.). Trăim în Japonia din toamna lui 2010 / primăvara lui 2011, locuim în Saitama şi studiem la universităţi din Tōkyō (Ochanomizu / Waseda).
Ne-am apucat de blog din dorinţa de a împărtăşi experienţele noastre de aici, aşa cum le vedem / simţim (mai mult sau mai puţin monstruos / enorm :D).”
Cuprins (dati click pentru a merge la partea respectiva)
- Pisica malefică sau de ce sunt atîtea pisici cu coada scurtă prin Japonia
- Street Art intre Shibuya si Ebisu
- Abonament la ziar = saabisu
- Scurte momente de japonisme
- Batranul cu plansele
- Festivalul Sake-ului (Sakagura Matsuri)
Pisica malefică sau de ce sunt atîtea pisici cu coada scurtă prin Japonia (de Alexandra)
Nota Eli:
Intr-un internet indesat de pisici Maneki aducatoare de noroc, mi-a placut acest articol pentru ca este bazat pe o lucrare destul de veche (1959) si releva niste informatii noi despre cum sunt vazute pisiciile in Japonia.
Va veti da seama dintr-o singura postare ce blog smecher au avut acestia. Exact postarile acelea placute pe care lumea le facea inainte ca toata lumea sa vrea sa faca bani din fiecare proiect al lor (si sa domine stilul educational, sobru, lipsit de caracter).
18 februarie 2012
Mari iubitori de mîţe ce ne aflăm, desigur că stăm cu ochii după ele şi pe-aici. Că doar asta nu e boală care să treacă aşa, doar pentru că suntem departe de casă. Prin urmare, am început să ne întrebăm ce tot e cu tendinţa asta a japonezilor de a ţine mîţele cu coada scurtă. Şi am aflat. Printre altele, am găsit o lucrare foarte interesantă de prin 1959 (U.A. Casal, The Goblin Fox and Badger and Other Witch Animals of Japan), pe care o recomandăm cu căldură :).
Normal că influenţa chineză şi-a pus amprenta şi pe modul de percepţie a pisicii în imaginarul japonez. Conform unei vechi credinţe chinezeşti, pisica nu e o creatură demnă de încredere, mai ales dacă se naşte cu coada lungă. În caz că se întîmplă totuşi asta, coada trebuie tăiată imediat, pentru a evita transformarea pisicii în neko-mata (pisică malefică, cu coada bifurcată).
Pisica este asemuită întrucîtva cu vulpea, ele posedînd aceleași puteri supranaturale (capacitatea de a lua formă umană, în general de femeie – soție ori amantă – și de a fermeca bărbații). Unele legende chinezeşti o prezină chiar ca pe o „vulpe domesticită”.
Una dintre cele mai răspîndite superstiţii este cea conform căreia pisica nu trebuie lăsată singură cu mortul în casă. Dacă se întîmplă acest lucru, pisica fie va sări peste cadavru, caz în care ea îi va împrumuta acestuia ceva din „natura sa de tigru”, transformându-l astfel într-un soi de vampir, fie va trece pe sub coşciug, caz în care mortul va învia și va ataca membrii familiei.
Este adevărat că în Japonia s-au păstrat numai câteva din superstițiile astea atît de macabre, însă şi aici pisica este considerată totuşi o ființă de temut. Ca şi vulpea, ea poate lua formă umană. Spre desosebire de aceasta, însă (care se arată de obicei drept soţia “victimei”), pisica este mai degrabă asociată cu imaginea concubinei ori a unei femei foarte frumoase, care poate distruge reputaţia victimei sale.
Mda… să ne întoarcem însă la partea cu coada tăiată, că doar asta ne interesează.
Aşasar, dacă ajunge la o anumită vârstă (sau greutate!) ori are coada lungă, pisica se poate transforma oricînd în bake-neko, „pisica-monstru”. Aceasta va bântui casa în care locuiește, iar cu prima ocazie va răpi copiii din casă și îi va devora. Pisicile bătrâne ar fi, pare-se, cele mai periculoase, pentru că ele dobândesc cunoștințe umane și capacitatea de a umbla pe labele din spate, iar uciderea uneia poate aduce ghinion timp de șapte vieți.
Deși imaginarul japonez abundă în imagini malefice ale pisicilor, există totuşi și excepții. Despre pisicile negre, de exemplu, se spune că pot prezice vremea ori că pot îndepărta durerea provocată de spasme ori crampe. Despre maneki-neko (lit. „pisica care invită”, un bibelou alb din porțelan, cu pete negre, care stă în fund și își mișcă încontinuu lăbuța stângă din față) se spune că atrage clienți și avuție, aşa că ea se găseşte prin mai toate geamurile de mici afaceri, restaurante sau magazine. Poziţia în care este înfăţişată (spălîndu-se pe ochi și trecîndu-şi lăbuța stângă peste ureche) se datorează şi ea unei vechi superstiţii, cum că ar fi semn de oaspeţi.
(Sursa: The Goblin Fox and Badger and Other Witch Animals of Japan, de U.A. Casal, în Asian Ethnologz vol. 18 (1959), The Nanzan Institute for Religion and Culture)
În concluzie, peste noi or să se abată, probabil, toate relele din lume din cauză că avem pisici cu coada lungă. Mno, şi ce dacă? Din ceva tot trebuie să ni se tragă, aşa că mai bine urcăm şi nişte poze.
Street Art intre Shibuya si Ebisu
(de R.P.)
Nota Eli:
Exact ce ma asteptam de la arta stradala din Japonia (bine, zic asta din punctul de vedere al unui gaijin care nu a pasit in Japonia deloc, dar care INCA VISEAZA). Arta stradala facuta numai cu aprobare si chiar si cei care au facut-o ilegal au facut-o cuminte haha.
O chestie care imi place si pe care doresc sa o pun in aplicare si pe Japonezii Urbani este sa utilizam kanji 漢字 dupa cuvinte pe care le poti scrie in kanji. Va face intreg textul sa arate mai cool B-) .
20 Martie 2012
Pe linia de tren Yamanote – linia Japan Railways care închide într-un inel centrul Tōkyō – gările Shibuya 渋谷 şi Ebisu 恵比寿 sînt una după cealaltă, ceea ce înseamnă că, pe jos, distanţa dintre ele poate fi străbătută în vreo 20 de minute în pas lejer. Alaltăieri, sub un cer plumburiu şi înnorat, am făcut plimbarea asta cu aparatul foto după noi şi a meritat.
Am pornit de la Shibuya pe străduţele înguste care merg de-a lungul liniei ferate şi, la cîţiva paşi de gară, am dat de un zid interesant:
Am dedus că prin apropiere se află Institutul Japonez pentru Design (日本デザイナー学院), aşa că ne-am conformat îndemnului din desen, we had our courage 😛 şi am mers mai departe. Cîţiva paşi mai încolo, am trecut prin faţa clădirii institutului, după care am dat de o casă decorată pe toate părţile. Întîi, cu un cireş înflorit pe zidul dinspre parcare,
apoi cu floarea-soarelui pe lîngă uşa de la intrare
şi, în cele din urmă, cu un tablou cu animale (cu tot cu o săgeată spre institut):
Aproape de Ebisu, am găsit şi o baracă înveselită cu motive marine:
Street art, cu alte cuvinte. Un street art cuminte şi cam fără zvîc rebel, probabil desenat de studenţii de la institut, cu aprobări de pe la toate forurile. Deci nu genul de artă făcută noaptea la lumina felinarelor cu flacoane de vopsea spray agitate de artişti cu glugi negre, care stau ca pe ace atenţi să nu vină poliţia să îi amendeze pentru murdărirea spaţiului public…
Dar am găsit urme că trecuseră pe-acolo şi genul ăsta de artişti – pe un stîlp de iluminat, un portret ars de soare şi bătut de ploi, însoţit de declaraţia răspicată This is street art :):
Cu sprijin de la autorităţi, probabil că studenţii de la institut vor acoperi din ce în ce mai multe ziduri de acum încolo pentru „înfrumuseţarea cartierului” (machi no bika 街の美化), dar artiştii underground sigur n-o să dispară…
Abonament la ziar = saabisu
(de R.P.)
Nota Eli :
Daca s-ar face asa ceva in Romania (veti vedea in cateva momente), cred ca ar da faliment firmele de ziar la cum ar gasi romanul sa profite de acest saabisu. Deja imi si imaginez voci pe la bloc mandrindu-se ca ei au 10 abonamente la ziar si primesc saabisu de peste tot.
Genul acesta de postari doresc si eu sa ajung sa le fac atunci cand voi locui in Japonia. Slice of life, parca redactate exact dupa ce s-a intamplat evenimentul.
10 Martie 2012
Pe la jumătatea lui decembrie 2011, ne-am făcut abonament la ziar, la Yomiuri Shinbun (読売新聞). A fost o întîmplare – noi tocmai discutam că ar fi bine să luăm şi un ziar, ceva, ca să suplimentăm sursele tradiţionale de informaţie (adică TV + internet :P), cînd la uşă a sunat un reprezentant de vînzări de la Yomiuri. Cinci minute mai tîrziu, aveam abonament pînă în martie, cu jumătate de lună – cît mai rămăsese din decembrie – gratuit şi un morman de produse oferite de ziar cu titlul de saabisu:chestii gratuite care se dau de obicei în semn de mulţumire şi pentru fidelizare. Saabisu (care vine, evident, din englezescul service) e, de altfel, o practică foarte comună în Japonia – am mai primit pînă acum o sumedenie de mărunţişuri, de la băuturi sau meniuri gratuite pînă la diverse zorzoane şi tinichele…
Cum mai e puţin din martie, azi a sunat din nou la uşă reprezentantul de vînzări ca să întrebe dacă vrem să prelungim abonamentul. Nici n-am apucat să zicem bine da că, în răstimpul cît am completat talonul, omul s-a repezit la maşină şi s-a întors imediat încărcat de produse – evident, saabisu. De data asta am căpătat detergent pentru vreo jumătate de an şi bere (pentru, fireşte, o perioadă mult mai scurtă :)):
În paranteză fie spus, am apreciat şi faptul că berea e din tranşa de primăvară, cea cu flori de cireş despre care am pomenit şi aici.
***
Nu în ultimul rînd, să nu uit să precizez cum funcţionează treaba cu abonamentele pe-aici (la ziar şi nu numai): semnezi o ţidulă, capeţi produsul, îl foloseşti liniştit şi, la sfîrşitul lunii cînd vine sorocul, plăteşti. Încrederea e nemărginită, nimeni nu se îndoieşte că eşti de bună credinţă şi că o să achiţi nota. Şi funcţionează!
Iar încrederea merge şi în sens invers: azi ne-am luat o imprimantă (căci reîncep în curînd cursurile :D) pe care magazinul n-o mai avea pe stoc. Am făcut comandă, am plătit-o integral şi n-am absolut nici o îndoială că peste o săptămînă, cînd mergem să o ridicăm, o să ne aştepte în magazin legată cu fundă. Şi n-o să aibă nici o zgîrietură, n-o să-i lipsească vreun cartuş sau mai ştiu eu ce…
Scurte Momente de japonisme
Nota Eli:
Sincer, ma asteptam la niste produse mult mai ticnite. Probabil din 2012 pana astazi a explodat marketul lor cu produse mult mai obscure (sau poate ei doar le-au pus pe acelea SFW).
Ma intreb oare, chiar nu si-au cumparat acel set de golf de toaleta? Gen, daca tot stai pe buda 30 de minute, macar sa devii Tiger Woods in 20 de ani, nu?
vineri, 16 noiembrie 2012
Nu ştiu dacă rândurile de mai jos mai au nevoie de o prezentare. Sau, mai bine zis, nu ştiu eu ce prezentare s-ar potrivi cel mai bine. Au şi japonezii curiozităţile lor, asta e sigur. Chiar dacă asta înseamnă să scoată de te-miri-unde idei originale. Culmea este că unele chiar vând, şi se vând bine.
N-aş putea merge mai departe, nu înainte să-l amintesc aici, chiar şi în treacăt, pe cel de unde mi-am luat sămânţa de inspiraţie, de aici şi aici. Aş fi nedreaptă să-mi asum în totalitate originalitatea.
Aşadar, iată câteva produse la mare căutare…
Futon-ul de mână
A venit iarna şi ăia din firmă nu bagă încă căldura? Îţi îngheaţă degetele pe mouse şi îţi crapă pielea între degete? Astăzi e ziua ta norocoasă. Noi avem soluţia ideală pentru tine. Şi nici nu mai eşti nevoit să nu îi dai dreptate sefului (blasfemie, nu altceva), nu, nu, sefu’, cum să-mi fie frig când sunt 13 grade în birou. Nu.
Perfect pentru vremea rece, mouse pad-ul futon de mână. Toţi colegii te vor invidia, format din saltea, plapumă şi, în caz de nevoie, o pernă. În plapumă se găseşte generatorul de căldură cu USB. Bagi mufa şi se încălzeşte trufa.
Golf de toaletă
După golful la birou, era un pas absolut firesc să ajungă şi în wc.
Eşti constipat şi stai mult în toaletă? Te plictiseşti? Vrei să-ţi perfecţionezi loviturile de golf? Nu ştii cum să foloseşti într-un mod eficace minutele de pe closet?
Îţi prezentăm golful de toaletă. Te scapă de crampele dureroase şi de revistele manga. Duminică, băieţii te vor saluta cu respect după ce o să dai cea mai bună lovitură de golf.
Copilul mop (baby mop)
Ai făcut un copil şi habar n-ai cum naiba să te mai împarţi. Cum să dai cu mopul, să îţi faci manichiura, să stai cu fetele la o barfă şi să mai vezi şi de ăla mic, toate în acelaşi timp?
Eşti cea mai rea mamă, copilul tău nu este un mop. Dacă azi cumperi setul baby mop, copilul tău va fi un mop, iar tu nu vei mai fi o mamă rea. Vă prezentăm baby mop-ul! Cumpără-l ca să nu ajungi şi tu o mamă rea.
Batranul cu plansele
Nota Eli:
Aproape ca am plans la aceasta postare. Fraza mea preferata din acest articol este „accent curat de parcă ar fi fost crescut din faşă cu olé„. Wow. Ce comparatie cu stil.
luni, 18 martie 2013
L-am întâlnit într-o staţie de autobuz. Stătea pe un scăunel pliabil şi privea spre acoperişul castelului de peste drum. Schiţa în culori pastelate, în linii difuze, o altă lume, poate nu mai bună, dar cu siguranţă mai veselă. Amintindu-mi cumva de trecut, de vremurile când mă mai jucam şi eu cu pensula pe o bucată de pânză, m-am apropiat să privesc cum arată lumea lui.
Bătrânul mi-a surâs cu bunătate. Mi-a vorbit într-o engleză perfectă, ghicindu-mi parcă întrebările nerostite: I draw in mornings, everyday. Is more than a hobby. Nu ştiu de ce, i-am răspuns în japoneză, poate de teamă că engleza mea nefolosită să nu scârţâie dintr-o dată ca osia roasă de rugină a unei locomotive. I s-au luminat ochii: a, vorbeşti japoneză, credeam că eşti turist. Locuieşti prin zonă? Nu, i-am spus. Vizitez oraşul, locuiesc în altă prefectură.
M-a întrebat de unde sunt. A fost singurul japonez întâlnit în toţi anii aceştia care să ştie mai mult decât Ceauşescu, Hagi şi Comăneci. Am fost aşa de surprinsă încât îmi venea să-i sar la gât şi să îi mulţumesc. M-a întrebat de Brâncuşi, chiar şi de Grigorescu. De unde ştia atâtea oare?!
Mi-a povestit apoi cum a călătorit prin lume, prin Asia, prin Europa, vorbeşte patru limbi. Chiar şi spaniola. Şi tu vorbeşti spaniolă, nu-i aşa? m-a întrebat, e limbă latină. Nu o vorbesc, dar înţeleg puţin. Nici eu nu o vorbesc bine, doar un pic, un poco de español, a rostit cu accent curat de parcă ar fi fost crescut din faşă cu olé.
Îmbrăcat simplu, stofa pantalonilor păstrând urme de culoare, cămaşa roasă la mâneci şi o şapcă decolorată de zilele însorite. Vorba i-a fost la fel de simplă. Fără emfază, fără să fie fanfaron, ca şi cum ne ştiam de o viaţă.
Se întâmplă uneori să întâlneşti oameni pentru prima dată şi după ce porţi o discuţie firească, să rămâi cu o senzaţie ciudată, de parcă ai lăsat în urmă un prieten vechi. Dar pe care ştii că nu îl vei mai revedea niciodată. Posibil să fie o frumoasă domniţă în metrou, un copil în parc, sau un bătrân cu planşe într-o staţie de autobuz.
Festivalul Sake-ului (Sakagura Matsuri)
luni, 27 mai 2013
E cunoscut faptul că într-un oraş mic nu se întâmplă mai nimic. Fiecare zi se scurge identic ca cea precedentă. Nimic nu tulbură ciclul celor 24 de ore şi parcă toţi se căznesc să nu iasă din acest ritm. Trenurile iau şi lasă întotdeauna aceiaşi oameni la aceleaşi ore. Bicicleta roşie trece prin faţa casei în fiecare dimineaţă. Vecina de vis-à-vis întinde rufele cu două minute înainte ca poştaşul să aducă ziarul. Zâmbetul tinerei din cafeneaua din colţ înroşeşte de fiecare dată obrajii liceanului timid.
Sunt câteva evenimente mari şi late pe tot parcursul anului. Le ştim fără să clipim şi de fiecare dată totul rulează identic ca în anii precedenţi, ca un film prost într-un cinematograf de mâna a doua. Primăvara are loc Festivalul Florilor de Cireş. Vara, după cum vă aşteptaţi, Natsu Matsuri (Festivalul de Vară), destul de incitant, dacă bei câteva beri şi faci abstracţie de hărmălaia inutilă a celor turmentaţi. Copăceii înfloriţi îţi vor părea tinerele în chimono de vară, nişte buchete de flori imense, vii, proaspete, colorate. Toamna se venerează recolta de orez aducând jerfe zeilor în cadrul Festivalului Orezului, iarna fără îndoială îşi are locul bine stabilit Festivalul Crăciunului, unde cele câteva beculeţe agăţate prin copacii din centru dau un aer mai mult lugubru decât de sărbătoare. Şi cam asta ar fi.
Anul aceasta însă am aflat de un nou festival, Festivalul Sake-ului, la a patra ediţie. La a patra ediţie?!? Adică în ultimii trei ani am trăit degeaba.
第４回 はつもみち 酒蔵まつり
Într-o curte mai mare, organizatorii au pus câteva mese şi scaune de plastic, corturi şi o scenă în spate. Pe cele două părţi laterale standuri pline ochi, o adevărată mană cerească, cu băutură la discreţie. Să nu vă închipuiţi că sunt o băutoare înrăită, dimpotrivă, uneori o simplă cutie de bere mă poate doborî cu usurinţă. Dar când vine vorba de un loc cu mese în aer liber, câţiva oameni dornici de distracţie, şi bere, n-am să refuz niciodată.
Când am ajuns, puţin după ora prânzului, pe scena improvizată cânta, chiar binişor, o tipă frumuşică, băştinaşă pesemne. Nu playback ca orice vedetă care se respectă, ci live adevărat, acompaniidu-se cu o chitară.
A fericit câţiva bărbaţi din public. Harada Yuko, visul unei zile de vară. Cerul se voalase, o aromă blândă de ploaie încălzea uşor aerul, razele soarelui răspândeau o lumina difuză şi Yuko îşi chema iubitul înapoi, îl striga printre cei din public, oare tu eşti, iubitule?
Am băut. Bere. Şi deşi nu mă omor după sake, am băut pentru prima dată cu plăcere. Sake de la mama lui de acasă, fabrica de nihonshu (日本酒) fiind fix lângă noi. O nebunie pe toate gusturile, de la Nigorizake (sake nefiltrat) până sake cu alcool adăugat, Honjōzō-shu (本醸造酒).
Petrecerea s-a spart înainde de a începe, când îmi era lumea mai dragă şi berea mai rece. Pe la trei am fost trimişi acasă, asta după ce au încheiat festivalul cu renumitul Mochi-maki (餅まき). Ce este Mochi-maki? Cunoscut de asemenea şi ca Mochi-nage (餅 投げ), este un ritual şintoist de binecuvântare, care constă în aruncarea unor turtiţe de orez către mulţime.
Am plecat mai mult dezumflată şi cu mintea mult prea limpede după un festival al alcoolului. Am urmărit însă o altfel de beţie, pe înserat, acasă. Ziua murea ameţită în braţele unei umbre ce înghiţea încetul cu încetul încăperea.
Daca ai ajuns pana aici (si chiar te felicit, pentru ca e cam greu sa stai atent atata timp fara sa fii rapit de fel si fel de distrageri cotidiene) atunci iti recomand sa te uiti peste blogul Sabinei Yamamoto.
- Blogul Sabinei Yamamoto (Japonezii Urbani)
Am facut o postare similara cu aceasta SI! chiar la timp, pentru ca Sabina si-a facut blogul privat (din felurite motive), iar stilul ei de scris si lucrurile pe care le-a scris despre Japonia merita sa atinga retinele oamenilor.
Japonezii Urbani 
