Autor: Timea
Timp Citire: 10 minute
Teme: Legende Urbane
- Cele mai frecvente întrebări legate de legendele urbane japoneze
- 👻Hachishaku-sama („Fantoma de opt picioare”)
✍️ Drag cititor,
Sunt convinsă că la un moment dat, adolescența ta a fost „condimentată” de enigma și fiorul renumitor legende urbane japoneze. Atât de faimoase, însă de unde izvoresc de fapt ele? Care este originea lor și ce transmit acestea? Răspunsurile la toate întrebările legate de aceste legende urbane le vei găsi mai jos în articol, împreună cu un șir de prezentări sumare ale acestora.
Fie ca spiritele nipone să îți bântuie imaginația cu fiecare rând al acestui articol și să te ajute să rememorezi emoțiile de odinioară. Iar în cazul în care acesta este primul tău contact cu legendele urbane japoneze, te asigur că acest articol va reprezenta rodul interesului tău față de ele! 😉
Cele mai frecvente întrebări legate de legendele urbane japoneze
❓Ce reprezintă legendele urbane?
Legendele urbane reprezintă un tip de povestire sau o tradiție populară a folclorului contemporan, adeseori asociate cu niște superstiții. Acestea sunt relatate ca niște cronici ale unor întâmplări reale, actuale, în ciuda faptului că ele conțin elemente supranaturale și neverosimile.
❓Care este originea legendelor urbane?
Deși termenul propriu-zis de „legendă urbană” a fost utilizat abia la sfârșitul secolului al XX-lea, transmiterea orală a acestor superstiții datează încă din perioada Heian. În acea perioadă, fenomenele supranaturale erau numite mononoke (物の怪), termen care însemna un lucru misterios, suspicios sau deranjant. Prin urmare, legendele urbane erau, și sunt transmise prin viu-grai, având la bază întâmplări luate din realitate și exagerate, distorsionate și îmbogățite cu evenimente fictive și fabuloase.
În contemporaneitate, acestea au devenit din ce în ce mai populare și pe internet, pe diferite posturi de radio și televiziune și au o mare acceptabilitate în rândul tinerilor.
❓Cine sunt protagoniștii legendelor urbane?
Se spune că în credința japoneză există circa opt milioane de zeități. Acestea se împart în diverse tipuri de spirite, atât demonice, cât și divine; răufăcătoare și monstruoase, dar și fascinante. Aceste spirite sunt percepute predominant înfricoșătoare în viziunea umană, iar pentru distingerea lor se folosesc termeni precum Yōkai (妖怪), Yūrei (幽霊), Obake (お化け), Oni (鬼), sau unul dintre cele mai frecvente subiecte ale legendelor, Kuchisake-onna (口裂け女).
❓Care este tema principală a legendelor urbane?
Legendele urbane se pot clasifica în mai multe categorii în funcție de tema lor și de ce transmit ele. Astfel, există legende urbane despre fenomene neobișnuite, despre amenințări la siguranța individuală și despre farse și înșelătorii. Pe de altă parte, există și legende cu tematică umoristică, care transmit de exemplu încurcături amoroase.
❓Care este rolul acestor legende?
Legendele au rolul principal de divertisment și de a amuza publicul, însă unele dintre acestea au și un rol educativ. Un exemplu în acest caz este transpunerea modului de gestionare a unor temeri, precum schimbări sociale, tehnologice, sau interacțiunile cu străinii.
Acum că ți-ai reîmprospătat memoria vis-a-vis „cu ce se mănâncă” aceste legendele japoneze, îți prezint în continuare una dintre cele mai remarcabile legende care a marcat accentuat cultura niponă. Așa că, te invit să iei punga de popcorn în brațe și să iți dai frâu liber imaginației! 🙂
👻Hachishaku-sama („Fantoma de opt picioare”)
Hachishaku-sama este o creatură a întunericului care alege să răpească copiii, profitând de vulnerabilitatea acestora. Ea reușește să îi păcălească ușor, dându-se un membru de familie al copiilor. Legenda ei este relatată tot din retrospectiva unui adult, rememorând o amintire din copilăria sa.
„Obișnuiam să îmi petrec vacanța de vară la bunicii mei, care locuiau în Japonia. Ei locuiau într-un sat mic, la o casă îngrădită de o curte mare. Adoram să îmi petrec timpul la ei, deoarece mă primeau de fiecare dată cu brațele deschise. În ciuda acestora, ultima dată când i-am văzut, a fost acum 10 ani, când aveam… 8 ani.
Vara aceea se arătase una tipică. Ajunsesem alături de părinții mei în Japonia, iar bunicii mă răsfățau ca de obicei. Într-o zi, însă, părinții mei hotărâse să plece într-un sejur în doi, pe mine lăsându-mă în grija bunicilor.
Zilele mele erau asemănătoare; petreceam mult timp afară. Într-o zi, însă, în timp ce stăteam întins pe iarbă, auzisem un zgomot când voiam să mă ridic: „Po-… Po-…Po-…” Inițial nu am înțeles ce este acest sunet bizar și de unde provine. Uitându-mă în jur, însă, am observat dincolo de gardul viu, o figură ce purta o pălărie. Recunoscusem că era o femeie, una foarte înaltă. Gardul avea 3 metri înălțime. Totuși, pe moment nu i-am dat iportanță.
Femeia dispăruse, însă sunetul a rămas în continuare. Șocat, le-am povestit bunicilor cele întâmplate. Mai șocați decât mine au rămas însă ei. Au rămas încremeniți la auzul vorbelor mele. Bunicul, serios, a început să îmi pună din ce în ce mai multe întrebări; „Cât de înaltă este această femeie?”; „Când s-a întâmplat asta?”; „Unde stătea femeia?”; „Unde stăteai tu?”; „Te-a văzut?”… Șirul neîncetat al întrebărilor, dar și reacția bunicilor mei au început să mă neliniștească. Într-un final, am primit un răspuns de la bunicul meu: „Hachishaku-sama a pus ochii pe tine!”
„Cine o fi acest Hachishaku-sama?” îi ceream lămuriri bunicii. Iar ea îmi răspunsese: „Hachishaku-sama este o creatură a întunericului. Ea răpește copiii, însă nimeni nu știe ce face cu ei, și nimeni nu îi mai revede.”
Între timp, bunicul apăruse cu o femeie, pe nume Kei-san. Am primit de la ea o foaie împăturită, despre care mi-a zis să o strâng în pumni. Apoi, ea a urcat împreună cu bunicul la etaj, iar eu cu bunica am rămas în bucătărie. După un timp, cei doi s-au întors, și m-au condus în dormitor. Acolo mă aștepta o cameră cu geamuri acoperite cu ziare cu diferite simboluri; în fiecare colț exista un borcan cu sare, iar în centrul camerei, pe o cutie de lemn, era așezată statuia lui Buddha.
Bunicul m-a informat că aici îmi voi petrece restul zilei până ce dimineața mă va saluta. „Vei fi închis în această cameră și nu vei mai putea ieși până mâine dimineață, până la ora 7:00. Noi nu te vom striga cât timp vei fi închis aici. Așa că, în cazul în care vei auzi că cineva te strigă, nu răspunde sub nicio formă!… Să nu arunci niciodată ce ai în mână, și să nu ieși din cameră! Iar dacă se întâmplă ceva, să te rogi statuii lui Buddha.”… „Asigură-te că ușa e închisă cu cheia după ce noi plecăm.” Terminase bunicul, iar eu tot ce puteam face era să îl aprob.
Rămas singur în cameră, am încercat să îmi distrag atenția uitându-mă la televizor. Însă eram atât de panicat, încât gândul îmi stătea doar într-o singură direcție. Pierdut în gânduri, am reușit să adorm…
Când m-am trezit, era în jur de ora 1:00 noaptea. În scurt timp, am început să aud bătăi în geam. Mă speriasem groaznic, însă încercam să îmi păstrez calmul. Astfel, în curând au și încetat bătăile.
Cum s-a lăsat din nou liniștea, l-am auzit pe bunicul strigându-mă: „E totul în regulă? Dacă ți-e prea frică, spune-mi, și vin înăuntru.” Vocea familiară m-a calmat. Ușurat, pornisem spre ușă. În pragul acesteia, însă, m-am oprit. Simțeam că ceva nu este în regulă. Am recunoscut că vocea aceea, deși suna asemănător cu cea al bunicului meu, era diferită.
În acel moment, observasem un borcan cu sare din colțul camerei cum se transformare în sare neagră. Am încremenit de frică. Amintindu-mi, totuși, spusele bunicilor, am îmbrățișat statuia lui Buddha și, pângând, m-am rugat toată noaptea.
Dimineața, în jurul orei 7:30 am ieșit din cameră. Pe partea exterioară a ușii mă așteptau bunicii, părinții și Kei-san, entuziasmați, cu lacrimi de bucurie. M-au condus jos, unde găsisem o dubă neagră în fața ușii. Aceasta era păzită de câțiva bărbați din sat. Pe interior, duba avea 9 locuri. Kei-san stătea în față, iar bunicul conducea.
Fiind așezați în dubă, un bărbat din stânga mea m-a ușurat, spunând că totul va fi în regulă. Mi-a pus doar o condiție: „Ține capul aplecat și nu te uita sub nicio formă pe geam! Ochii țineți-i închiși până ce nu ajungem într-un loc sigur!”
De la un timp, începusem din nou să aud sunetele din ziua precedentă.. „Po-… Po-… Po-…” Kei-san se ruga în față neîncetat. Eu strânsesem în mână foaia primită de ea. Într-o clipă nesocotită, însă, am ridicat privirea care mi s-a oprit la geam. Am văzut-o! Hachishaku-sama ne urmărea cu o viteză incredibilă, purtând un kimono lung și avea părul negru, fluturând în vânt. Ochirea ei m-a înspăimântat. Frica mea s-a materializat într-un țipăt. Bărbatul de lângă mine m-a îndemnat să îmi închid ochii, iar toate persoanele din mașină au început să se roage pentru siguranța mea.
După o perioadă de timp, ne-am oprit. Eram în siguranță. Am coborât din dubă și pornisem spre mașina părinților. Înainte să pornesc înapoi, Kei-san mi-a cerut bucata de hârtie din mână. Desfăcându-mi pumnul, aceasta era neagră, iar Kei-san mi-a înmânat o nouă foaie, pentru orice eventualitate.
Mi-am luat rămas-bun de la bunici, iar aceea a fost ultima dată când i-am văzut. Deoarece am scăpat de Hachishaku-sama, eram obligat să părăsesc țara și să nu mă mai întorc. Iar eu, așa am și procedat.
Am ținut în continuare legătura cu bunicii mei, însă nu am avut posibilitatea să mă întorc niciodată în acel loc idilic care mi-a marcat copilăria. De atunci, îl pierdusem pe bunicul. Nici la înmormântarea lui nu puteam participa din cauza „blestemului”. Pe bunica, însă, insistam să o văd pentru o ultimă dată înainte să părăsească această lume. Ea a căzut de acord, într-un final, ducându-mi și ea dorul, la rândul ei. Pe de altă parte, eram deja adult.
Deși pare a fi un „happy ending”, acel apel telefonic s-a sfârșit într-o liniște adâncă. Tot ce auzisem era același sunet înfiorător, neîntâlnit de 10 ani, la capătul celălalt al telefonului; „Po-… Po-… Po-…”
Drag cititor,
Te felicit dacă ai ajuns până la finalul acestui articol! Sper, totuși, că nu te-am speriat prea tare și că ți-am trezit curiozitatea pe mai departe!
Spor în continuare la citit! 🙂
Japonezii Urbani 
Hahaha tare !
ApreciazăApreciază